Si vine din nou ianuarie...

Mi-e dor de ea. Ma gandesc la ea si totusi  cand sa imi amintesc de ea, de noi… ma lovesc de un zid si e tare inalt si de nepatruns. Eu l-am construit asa, ca sa nu mai sangereze ranile pentru ca nu stiu cu ce sa le mai pansez. Si nu, nu vreau sa dau zidul jos. Sunt mult prea lasa sa o fac. De altfel nici nu mai stiu cum sa o fac.

In ianuarie sunt …habar nu am cati ani de cand am pierdut-o. Nu vreau sa stiu cati ani. In cat ianuarie…nici asta nu imi amintesc. Nu vreau sa imi amintesc.
Era duminica. Si de la ora 5 dimineata pana la ora 12 si ceva, am tinut-o de mana, am plans si m-am rugat sa nu plece. Oricum a stat mai mult decat cica trebuia conform medicilor, dar a fost generoasa si puternica, nu a vrut sa imi “lege” sarbatorile de plecarea ei.

I-am facut plecarea atat de grea in dimineata aceea. Atat de grea. Incat intr-un moment in care a devenit lucida din nou mi-a spus “Gata” si am intrebat “Ce gata, sa nu mai plang?” Si mi-a raspuns ca da.
Ciudat, am tacut brusc, in miimea aia de secunda. Mi-au inghetat lacrimile, sufletul, mintea …in miimea aia de secunda. Si asa am ramas. "Inghetata".

Cred ca “inghetul” a fost metoda mea de supravietuire si, in acelasi timp, condamnarea mea. La 6 luni dupa ce a plecat, mergand acasa la ai mei am intrebat unde e, ce face?....nu intelesesem de ce nu mi-a iesit in intampinare.
Si le-am vazut expresia pe fata, erau ingroziti si… mi-am amintit ca ea nu mai e. Si in secunda urmatoare mi-am propus sa uit asta, sa o uit, sa ma uit. Si am reusit.

Nu am putut sa ii spun cat o iubesc…eu nu prea stiam (stiu) cum e cu “sufletul care spune ce simte”.
I-a spus mama mea ce simteam si au ras amandoua… ca eu seman cu tatal meu, fiul ei…ca atare nu prea stiu sa zic din astea. Oricum banuiesc ca stia…desi uneori nu e suficient sa stii ca esti iubit(a), mai ales cand anumite fapte nu dovedesc asta, mai ales cand orgoliul si faptul ca ai dreptate sunt mult mai importante decat rana pe care o provoci persoanei pe care o iubesti. I-a spus mamei ca are sufletul negru, pt ca nu va putea sa imi fie alaturi intr-un anumit moment important. Din pacate ce nu stia, este ca fie daca va veni, fie daca nu, fara ea acolo, nu ii mai inteleg f bine rostul.

Nepoatei tale ii este tare dor de tine. Nepoatei tale ii este tare greu. Nepoatei tale ii lipseste sa se simta perfecta, chiar daca nu e. Dar evident ca tu asa considerai. Ca eram perfecta. Erai in spital, nu erai ok deloc si stiai ca eu trebuia sa ma pregatesc sa merg la o nunta … si mi-ai spus “sa te gandesti ca eu sunt acolo si te conduc ca de obicei pana la usa si ma uit dupa tine sa vad cat esti de frumoasa”. Uite ca asta mi-am amintit…vezi, in ciuda zidului, mi-am amintit.Si mai incerc uneori sa ma gandesc la asta, ca esti acolo, dar…parca nu te mai vad.

As vrea sa ma ierti pentru tot. Si sunt atatea. Chiar prea multe…Dar stiu ca tu ma ierti, ca ai facut-o demult deja…pai cum sa nu o faci, doar ai fost singura din familie care ti-ai dorit sa fiu…fata. Si apoi in ciuda greselilor mele, te-am tinut de mana pana la capat. Nepoata ta a fost acolo, pana la capat. Asa cum, de altfel, si trebuia.