O zi: doua curse. Una cu start si finish - alta cu finish inainte de start

Ieri m-a sunat antrenorul sa imi spuna ca azi voi participa la un concurs. Ce concurs? Ma enerveaza simpla informare. Trag concluzia ca e un pic nebun. Eu la concurs? No way!!!

Azi vb din nou. E un cross nocturn prin oras pe 3 km. Aduc argumentul cu raceala (reala care ma bantuie de cateva zile), argument neconvingator insa chiar si pentru mine. Oricum ideea de concurs in sine (mai ales concurs de alergat) NU are treaba cu mine, ca atare incerc sa explic acest lucru. Insa ma lovesc de o ignorare completa a spuselor mele si verdictul  este ca ma asteapta, pt ca oricum nu am altceva mai bun de facut. Ma enerveaza ca mi se impune si ca presupune ca imi stie programul si prioritatile asa ca ramane sa ma mai gandesc si sa vorbim mai tarziu. Iar mai tarziu imi spune ca daca totusi nu vreau, atunci sa nu vin. A, deci am o optiune…ok.

Cumva ma surprind si pe mine ca nu imi displace totusi ideea de a ma duce si renunt la incapatanarea neproductiva si idioata care ma caracterizeaza de prea multe ori.

Acolo muuuulta lume. Asta ma blocheaza. Unii “alergatori de secole”, altii cica de calibrul meu.
Muulta lume, ma panichez …eu am devenit de cam muuulta vreme antisociala, dar incerc sa remediez asta.

Am emotii. NU pt ca am pretentia de a ma clasifica pe vreun loc, dar nu vreau sa DEZAMAGESC (sau sa ma aflu intr-un concurs in care nu am ce cauta). Vreau sa fug acasa. Incerc sa fac asta. Dar sunt admonestata si ce ma opreste este ca …chiar as fi penibila. Ca atare renunt la idee. Apoi imi vine sa imi iau in brate antrenorul …ca si copiii care fug la mama cand au o problema, dar nici asta nu e o optiune…pentru ca tot penibila as fi.

Se da startul. Pornesc si eu totusi. Nr de pe tricou: 2096. Unii sunt muuult in fata mea. Abia ii mai vad. Banuiesc ca sunt cei din categoria “alergatori de secole”.  Eu inaintez totusi chiar ok si mai depasesc cativa concurenti din fata mea. Aud o data un “hai A” si recunosc vocea antrenorului meu. M-a facut sa zambesc si mi-a dat forta. M-a insotit de pe bicicleta tot drumul.

Dar am cateva momente pe traseu in care simt ca nu mai pot. Raceala isi spune totusi cuvantul. Dar nu asta ma incetineste cel mai tare, ci altceva…imi amintesc ce ma doare, azi intr-o secunda am aflat indirect si intamplator ca eu nu am avut niciodata nici cea mai mica sansa… asa ca sa lupt nu isi mai are sensul (nu ca as fi stiut cum, dar vroiam sa invat). Dar am pierdut inainte de a incepe.
Oricum nu e nimeni vinovat, doar eu.

Brusc nu mai am stare si vointa si putere sa ma focusez pe concurs. Am o secunda in care vreau sa ma opresc. Dar totusi nu o fac. Cursa asta trebuie sa o termin. Indiferent cum.
Si gasesc putere chiar sa mai depasesc cativa alergatori din fata mea.

Si termin cursa. 18min 17sec arata ceasul meu. Dar am facut chiar mai putin pentru ca l-am pornit inainte de linia de start. Antrenorul imi pusese un target de 21 de min. Iar eu am scos mai putin.
Si imi atrage atentia ca mai mult de jumatate din concurenti inca nu au sosit la finish.

Ma bucur. Chiar a fost o reusita pentru mine.
Plec totusi repede spre casa. Chiar inainte sa soseasca toti concurentii la finish.

Cursa mea  s-a terminat. Cea de cross cu start si finish. Cealalta inainte de start.