La inceputul anului eram aproape de un dans cu moartea.
Dintr-o prostie, greseala a medicilor, plus o “anomalie” a organismului meu…in
fine, nu mai conteaza.
Si desi pana atunci, au mai fost momente in care o
chemasem, cand era gata sa imi devina partenera… mi-a fost teama, m-am
revoltat, am respins-o si m-am agatat de viata…am chemat in ajutor puterea
iubirii parintilor mei si am redescoperit rugaciunea...
Si am esuat si am incercat din nou si am esuat…si iarasi
am incercat si iarasi am …..si iarasi…
M-am straduit, sufletul meu, chiar m-am straduit…dar…
NU stiu ce sa iti spun, de ce nu reusesc…poate pentru ca
nu sunt suficient de puternica, de luptatoare, de inteligenta, de frumoasa…sau
poate ca nu am credinta…credinta in toate formele si felurile ei.
Sau poate pentru ca sunt agatata in trecut, poate pentru
ca multele momente de lasitate, de nesimtire si neputinta au venit sa ma
bantuie si sa imi spuna ca acum e prea tarziu. Pentru ca tu suflete ziceai ceva
atunci, insa eu am ales altfel.
Pentru acele momente de care stim doar noi, iarta-ma sufletul meu. Nu te-am
pretuit suflete atunci, nu ti-am auzit strigatul, orgoliul meu era mai presus
decat tine, incertitudinea, interesele si criteriile mele idioate, respectarea
regulilor impuse de habar nu am cine doar de dragul aparentelor …orice era mai presus decat tine.
Trebuia sa urli mai tare. Trebuia sa zgarii
mai tare. Trebuia sa ma ignori si sa vorbesti tu…de ce nu ai vorbit tu, de ce
m-ai lasat pe mine?! Pentru ca eu te-am tradat…
Poate in alta viata (daca o fi, desi eu nu prea cred) iti vei cauta alt adapost si iti va fi mai bine.
Iti doresc asta, desi nu ma ajuta acest gand.
Of suflete, daca
nu te-am auzit atunci cand trebuia, acum ce mai vrei, ce mai crezi ca vei primi
de la mine?
Pentru ca tot ce reusesti sa primesti
este ura.
Pentru ca acum te urasc.
Pentru ca acum nu mai imi pot astupa urechile ca tipi prea tare, pentru ca acum nu mai imi rezista scutul ca zgarii prea tare, pentru ca acum nu te mai pot ignora ca esti FURTUNA…
E bine ca tipa tare. E bine ca zgarie tare. E bine ca nu se lasa infrant. El e singurul care da rost existentei noastre. Unii reusesc sa il treaca pe "mute" si sa se pacaleasca ca viata lor este frumoasa.. Isi vor numara realizarile pe care le vor compara cu sablonul social si isi vor zice ca sunt fericiti.. Si sunt fericiti pentru ca ies cu nimic in evidenta. Sunt fericiti pentru ca se topesc in multime..pentru ca nu ii remarca nimeni.. n-ar suporta sa iasa in fata.. N-ar suporta sa fie analizati cu ochi critici, curiosi, neincrezatori..
RăspundețiȘtergereSa stii draga Alexandra ca oamenii nefericiti au in primul rand un suflet deosebit, un suflet care isi cauta rostul.. un suflet care vrea "ceva" .. "ceva" mai mult.. Si oamenii raman nefericiti pana atunci cand sufletul va primi ce are nevoie..
Dar exista o solutie la aceasta nefericire.. Nu am experimentat-o dar am cunoscut oameni care au reusit.. Si sunt ce mai frumosi oameni pe care i-am vazut.... Si nu au nimic special. Nu sunt nici cei mai frumosi, nici cei mai destepti.. Au doar un merit. Si-au ucis eu-ul,ego-ul fricos, complexat, diform, construit de minte.. au dat volumul sufletului la maxim si s-au lasat ghidati doar de suntetul lui. Odata ucis ego-ul, dispar toate franghiile mintii. Nu mai ai nimic de demonstrat nimanui.. nu ti-e mai frica de mintea si ochii lumii... nu mai esti urata nu mai esti frumoasa.. nu esti mica, nu esti mare.. esti doar TU. Si ai drumul tau.. care e atata de frumos incat esti fericita doar tu cu tine pe directia ta.. Si nu.. nu inseamna izolare.. din contra odata eliberata de frica (de viata/de ceilalti) esti libera sa te bucuri de oricine si de orice.. de viata.
Daca voi reusi vreodata sa imi omor si eu ego-ul.. poate te voi putea calauzi.. Pana atunci.. nu dispera.. Sufletele ca ale noastre .. nelinistite.. isi vor gasi calea.. Asta e rostul lor.. sa isi gaseasca rostul..
Te pup!
pt within:
Ștergerem-ai facut sa zambesc...asa cum nu am mai zambit demuult. m-am bucurat sa te (re)descopar.
nu am multe certitudini in viata, mai ales ca si in ce priveste prietenii, am avut partea mea de dezamagire si de rana …dar tu faci parte dintre certitudinile mele. poate ca sunt naiva, habar nu am si nici nu imi pasa acum…dar stiu ca, desi nu ne-am vazut demult si stiu ca si daca ne vom pierde urma…daca te voi suna peste secole, ma vei recunoaste imediat si vei veni sa ma tii de mana si sa bem impreuna ceva …doar ca sa ma ajuti sa trec peste acel moment de “nu mai pot”… astfel incat acel moment sa nu se transforme in fapta.
si o vei face fara vreo intrebare si fara vreun dar…
si uite cum de data asta nu ma lupt cu sufletul meu, pentru ca in ce te priveste pe tine, dragul meu prieten, a avut dreptate intotdeauna. te pup si eu.
si... cine-i "suflete"
RăspundețiȘtergerecalin,
Ștergerecitesc comentariul tau si ma intreb oare e o intrebare…hmmm…..o sa risc totusi si o sa incerc un fel de raspuns.
nu stiu exact cine e pt ca multa vreme m-am intrebat daca exista, daca e vreo inchipuire sau ceva de care am auzit, am dat chiar si un search pe google la un moment dat sa vad daca altii stiu mai bine decat mine acest raspuns. poate chiar au aflat cum arata, cum il poti simti, auzi…
si nu am gasit raspuns…stiu doar ca era (este)cu mine, in interiorul, in afara mea, rosu, alb, bleu, negru, multicolor, jucaus, trist, generos, zvapaiat, indragostit, egoist, devastat, …
si in toate aceste forme si feluri, chiar si atunci cand il ignoram…nu reusea sa dispara …sau niciodata pe deplin. …si daca eu eram fericita, iar el trist…imi ciuntea din fericire…iar daca eu eram trista, iar el iubea… imi facea gauri in tristete si uite asa as putea continua sa iti zic despre mine si el muuulte, dar nu cred ca e cazul sau nu cred ca vrei sa le auzi.
iti mai spun atat … stii ca ti-am zis la un moment dat in ultimele noastre discutii…cuvintele astea: “da, dar e calin…..” ei bine, nu eu rosteam acele cuvinte ci sufletul meu cand eu eram suparata pe tine si vroiam sa te cert…el imi soptea…da, dar e calin…chiar daca si el era trist si dezamagit. ca atare, calin, iti fac cunostinta cu sufletul meu.