La inceputul anului eram aproape de un dans cu moartea.
Dintr-o prostie, greseala a medicilor, plus o “anomalie” a organismului meu…in
fine, nu mai conteaza.
Si desi pana atunci, au mai fost momente in care o
chemasem, cand era gata sa imi devina partenera… mi-a fost teama, m-am
revoltat, am respins-o si m-am agatat de viata…am chemat in ajutor puterea
iubirii parintilor mei si am redescoperit rugaciunea...
Si am esuat si am incercat din nou si am esuat…si iarasi
am incercat si iarasi am …..si iarasi…
M-am straduit, sufletul meu, chiar m-am straduit…dar…
NU stiu ce sa iti spun, de ce nu reusesc…poate pentru ca
nu sunt suficient de puternica, de luptatoare, de inteligenta, de frumoasa…sau
poate ca nu am credinta…credinta in toate formele si felurile ei.
Sau poate pentru ca sunt agatata in trecut, poate pentru
ca multele momente de lasitate, de nesimtire si neputinta au venit sa ma
bantuie si sa imi spuna ca acum e prea tarziu. Pentru ca tu suflete ziceai ceva
atunci, insa eu am ales altfel.
Pentru acele momente de care stim doar noi, iarta-ma sufletul meu. Nu te-am
pretuit suflete atunci, nu ti-am auzit strigatul, orgoliul meu era mai presus
decat tine, incertitudinea, interesele si criteriile mele idioate, respectarea
regulilor impuse de habar nu am cine doar de dragul aparentelor …orice era mai presus decat tine.
Trebuia sa urli mai tare. Trebuia sa zgarii
mai tare. Trebuia sa ma ignori si sa vorbesti tu…de ce nu ai vorbit tu, de ce
m-ai lasat pe mine?! Pentru ca eu te-am tradat…
Poate in alta viata (daca o fi, desi eu nu prea cred) iti vei cauta alt adapost si iti va fi mai bine.
Iti doresc asta, desi nu ma ajuta acest gand.
Of suflete, daca
nu te-am auzit atunci cand trebuia, acum ce mai vrei, ce mai crezi ca vei primi
de la mine?
Pentru ca tot ce reusesti sa primesti
este ura.
Pentru ca acum te urasc.
Pentru ca acum nu mai imi pot astupa urechile ca tipi prea tare, pentru ca acum nu mai imi rezista scutul ca zgarii prea tare, pentru ca acum nu te mai pot ignora ca esti FURTUNA…
