(Re)intalniri. Emotii

Septembrie 2011. Nunta unei prietene. La Severin.

Sunt sofer, mai degraba fortata :d dar ce sa fac?! Dar cu critici si indicatii ajung pana la urma cu bine.
Am facut tot posibilul sa ajung la aceasta nunta (desi aveam anumite probleme de rezolvat in acea sambata) pentru ca urma sa ma intalnesc cu prietene (si prieteni) dragi.
Daca nu reusim sa ne intalnim in Timisoara unde lucram toti, inclusiv mireasa zilei :), atunci sa ne vedem prin alte parti. Doar Anca e (re)locata in Caransebes, desi si ea vine des prin Timisoara sau eu merg acolo, dar nici pe ea nu am reusit sa o vad "de secole".
Ce sa faci, joburile astea....

A fost frumos. Am dansat. Ne-am simtit bine.
Prietenele mele...schimbate si totusi aceleasi. "Acel ceva" al fiecareia, acel ceva pentru care le iubesc... nu s-a “tocit”.

Am vrut sa ma intorc noaptea (ma rog la 5 dimineata spre Timisoara). Prinsese soferita curaj. :)
Dar ne-a convins Adita sa ramanem si noi la parintii ei si sa plecam mai tarziu odihniti.
De fapt, am ramas pentru un singur motiv: Tudor.
Prin august 2010, de ziua Aditei scriam:
"Oricum cand am momente grele si vreau sa imi iau o doza de optimism, in afara de pozele noastre (eu+Adita) ma uit la pozele cu Tudor. Seamana si cu tatal lui, dar ochii, ma refer la expresia ochilor….e Adita 100%.... privirea aceea jucausa, plina de viata, smechera…Si am intarziat cam mult sa il cunosc…mea culpa."
Nu am reusit sa il vad. Acum deja are peste 2 ani, iar in viata Aditei a aparut si Alexandra. Ce nume special, nu?! :)
Ma sunase Adita in urma cu aproape un an si imi spusese ca a nascut si o fetita. M-am bucurat pentru ea. Are pereche: Tudor si Alexandra.
Evident ca imi doream sa o cunosc si pe ea, dar parca Tudor era deja in sufletul meu.

Duminica pe la 11, cobor la parter. Sper ca s-au trezit si pot sa ii vad inainte sa plec spre Timisoara.
Adita o schimba pe Alexandra. Ce privire vie.
Mi-am concentrat insa atentia asupra lui Tudor.
Si nu pot sa fac altceva decat sa repet ce am scris in 2010 cand vazusem pozele cu el.
"Seamana si cu tatal lui, dar ochii, ma refer la expresia ochilor….e Adi 100%.... privirea aceea jucausa, plina de viata, smechera".
A, totusi mai am ceva de adaugat.....gene luuuuungi.
Copilul insa era ocupat cu jucariile lui si nu prea m-a bagat in seama cu toate eforturile Aditei.
Doar la un moment dat mi-a aruncat o privire patrunzatoare si nu tocmai prietenoasa.... impiedicam trenuletul sa mearga.
Pentru el linia desenata pe covor era sina de tren. M-am prins mai greu, dar m-am prins.:)
Il intreb “vrei sa imi ridic picioarele si sa las trenuletul sa treaca”. A dat din cap.
M-am executat, evident.

Ca atare daca tot nu eram bagata in seama si mai si incurcam, mi-am facut curaj si am luat-o pe Alexandra in brate...atat de mica si de fragila...imi era frica si sa o tin.

Am tinut-o in brate. Strans lipita fata ei de-a mea...si a trecut asa...nu stiu cat timp. Ma dureau mainile, dar nu vroiam sa o mai las. Era atat de calda si de speciala...mi s-a strecurat in suflet pe loc. Si m-am indragostit de ea. Iremediabil.
In oglinda mare de pe perete ne uitam amandoua si zambeam. Si eu am spus: “suntem mirobolante”.
De fapt ea era, iar eu tinand-o in brate am devenit mirobolanta si eu. Era pentru prima oara cand ma uitam intr-o oglinda fara sa imi numar defectele. Eram perfecta.
Au trecut cateva luni de atunci. Inca ii simt caldura fetei pe fata mea.

Iar Tudor, inainte sa plec mi-a dat o floare. Din vaza. Dar irelevant. Nu stiu daca impins de la spate de Adita sau nu, dar si asta e irelevant.

A, si o carcoteala la final...nu de alta, dar nu as fi eu...mai ales ca sunt mult prea sensibila in postarea asta.
Ma enerveaza Adita (chiar daca o iubesc). Arata bestial. Dupa 2 nasteri...intr-o forma perfecta.
O sa ma duc la aerobic.