Lui

Am stiut cred, de la bun inceput, ca va fi sa fie pentru o perioada doar. Si atat.

Initial nici nu am vrut sa ma insotesti pe drum. Nici macar pe o parte mica din el. Nici macar pentru o perioada scurta.
Dar ai fost mai puternic decat mine. Sau ai fost ajutat ...de soarta, de...stiu eu. Poate asa trebuia sa fie.

Inchisesem bine usa si fereastra si ferecasem totul. Eram sigura ca nu poti intra.
M-am inselat...
De data asta singuratatea mea confortabila si prietenoasa a fost tulburata.
Si a incercat sa lupte, asa cum o face de obicei si sa nu se dea batuta, pentru a ramane doar noi doua, dar nu a reusit.
Am incercat sa o ajut si eu, desi nu simteam ca as vrea neaparat sa fac asta.

Ai fost perseverent, curajos:), ai pierdut si te credeam dus...dar te-ai intors si ai luat-o de la capat. Altfel.
De fapt, cred ca ai stiut intotdeauna ca vei castiga.

Acum pleci. La mii de km distanta. Si, imi pare rau, dar nu te pot insoti.

Insa ai aparut in momentul potrivit. Cred ca ai stiut ca acea portiune de drum nu trebuie sa o fac singura. Asa cum planificasem.
As fi parcurs-o si singura, asa cum imi place de obicei, doar ca, de data asta, simteam ca ma misc greu, ca nu mai vreau sa fac nici un pas, ca ma uit in jurul meu si nu mai astept nimic, nu mai vreau nimic, nu ma mai emotioneaza nimic.
Doar ca din inertie, continuam sa merg...cu pasi mai grei, mai taras, mai pe coate.
Si brusc, pasii mei au inceput sa fie mai repezi, am inceput sa imi simt respiratia si corpul si inima si mintea. Pe mine. Nu stiam de ce. Dar era asa de bine. Mi-am dat seama apoi ca de fapt, de ceva vreme, eram insotita. Discret, ca sa nu spun pe nevazute, ti-ai facut aparitia.
Si mi-a placut, in ciuda ripostelor, sa te am langa mine la drum...And what a ride!

Ma tem ca drumul s-a incheiat. Nu stiu daca a fost lung sau scurt. Nici nu ma intreb.
Imi chem singuratatea inapoi si ciudat, parca nici ea nu vrea sa mai vina. Ea...cel mai bun insotitor al meu.
O sa incerc sa ii explic ca eu nu te pot insoti pe noul tau parcurs, desi doare.