Toamna...la Prislop inseamna speranta. Doamne ajuta!

Weekend. Sambata. Plecam cu masina spre Tara Hategului. Intotdeauna mi-a placut zona. Din pacate am strabatut-o de fiecare data rapid, facand doar cate un scurt popas functie de interesele fiecaruia.:D

Sambata am simtit nevoia sa ma indrept spre acea zona. Din pacate ploaia ne-a mai stricat din planuri.
Incantatoare locuri. Cred ca in putine parti toamna ”arata” asa frumos. Desi nascuta in septembrie, nu sunt un fan al anotimpului si nici nu imi creaza o stare o.k.
Dar aici ma simt intotdeauna bine. Aici iubesc toamna. Aici toamna arata vesela, colorata. Aici toamna are speranta.

Ne-am oprit la Prislop. O manastire situata la 13 km de Hateg, “rasarita” intr-un cadru natural deosebit.
Am mai fost de cateva ori aici, ultima data acum cativa ani buni. Aveam nevoie de linistea pe care am simtit-o aici, de increderea si puterea dupa care tanjesc pentru a infrunta lunile ce vor urma.

Din pacate pentru mine, era plin de autocare, masini, foarte multa lume. Nu m-am asteptat la asta. Se pare ca si acest colt de lume, atat de nepamantesc, a fost invadat. In plus, pana si in aceasta manastire a patruns spiritul antreprenorial. Ca atare, trag cateva injuraturi...doar e mediul propice, nu?! Dar cu toate astea…. o sa revenim sau eu voi reveni, dar nu in weekend….ci intr-o zi de lucru cand sper ca vom fi putini cei care vom bantui pe acolo. Si sper ca o sa regasesc acea stare pe care am trait-o aici acum multi ani, acea liniste si chiar siguranta ca o sa stiu sa aleg drumul in viata in acord cu sufletul meu.

Prislop. Deloc o manastire spectaculoasa, dar cu un farmec aparte. O biserica mica, intima, veche de vreo 500 de ani, din piatra.
De la biserica porneste un drum catre deal care duce catre o pestera (grota) sapata in stanca de un calugar, Ioan de la Prislop. In drumul spre grota, treci pe langa cimitirul unde e ingropat si Arsenie Boca. Foarte ciudat acest cimitir…de fapt e imposibil sa il privesti ca pe un cimitir, ci pentru mine e o oaza de pace, liniste, impacare.
Drumul catre grota e ingrozitor de anevoios si ma intreb cum poate fi parcurs iarna sau mai degraba cum a putut fi parcurs acum cativa zeci de ani cand nu exista bara de sustinere.

La intoarcerea din grota, eu sunt usor iritata ca ploua si de fapt, nu asta era problema ci ca era prea multa lume la manastire. Sunt de-a dreptul ciufuta si insuportabila pentru tovarasii de drum, ce sa fac daca ei nu inteleg ca eu speram sa fim singuri pe acolo.
In plus, zaresc un calugar batran sprijinindu-se de un tanar si de o carje si ma gandesc: asta e nebun, unde se duce, sper ca nu catre grota, nu vede ce greu e drumul, de ce nu poate sta la el in chilie. In fine, ii arunc o privire fugara , insa nu ii pot sustine privirea si ma uit in alta parte. Numai ca il aud cand trece pe langa noi spunand Doamne ajuta. Asa ca ma intorc din nou spre el, la fel de iritata, insa ii intalnesc privirea atat de blanda si mai ales senina, privire insa care ma fixa. Ma trezesc raspunzandu-i Doamne ajuta, iar tonul meu era unul calm si culmea, chiar bland. Parca eram iritata si ma enervase. M-a infrant insa cu privirea. Asa mi-as fi dorit sa prind intr-o poza acea privire.

Final de drum

Sunt f. obosita, dar nu pot sa dorm. Am mutat lucrurile dintr-o parte in alta, am inceput sa fac curat, am renuntat, am dat mii de telefoane, acum butonez telecomanda... orice doar sa nu ma gandesc ce va fi dupa....
Azi pe la 5 ma grabeam sa ajung....trebuia sa ma vad cu Adita, dupa aprox 3 ani era si cazul...
Ajung la destinatie, inainte sa parchez masina insa primesc o veste..."mi-au tras-o, au reusit...au tesut bine intriga, si-au motivat bine incompetenta, au...nici nu stiu ce sa mai spun. Am fost pusa in garda...ca sa stiu...doar asa, pentru ca de facut ceva e too late."
Nu pot sa spun ca nu ma asteptam...si totusi, nu asa. De fapt naiva mai sunt, de asta m-au si exterminat in acest mod minunat pentru ca ...ce inseamna "nu asa", cine interzice minciuna, parsivitatea, noi sa rezistam cu orice pret, binecunoscuta lovitura pe la spate.
Si totusi nu asa, mai ales atunci cand cel care iti da lovitura de gratie este cel pe care in momente nasoale l-ai sprijinit, ale carui tampenii le-ai trecut sub tacere, cel care iti spunea candva ce bine manageriezi situatiile de criza, ce mirobolanta esti si asta se vedea si in evaluare. De atunci insa s-au schimbat multe, e adevarat, inclusiv eu...numai ca eu m-am oprit la cateva injuraturi, faptele si actiunile mele au ramas la fel.

Noroc ca printre nevertebrate mai gasesti si oameni. Care te pun in garda socati si uluiti de ce se intampla.

Gata. La finalul saptamanii viitoare imi depun demisia. Nu mai am alta optiune. Nu o pot face imediat pentru ca risc sa ii fac rau celui care a vrut sa ma ajute. Am vrut sa o fac saptamana trecuta, desi atunci habar nu aveam ce mi se pregateste. Dar am simtit ca e timpul sa ies din acest cerc vicios and to get a life. Insa m-a oprit un coleg, un prieten...cred ca e prieten sau ca mai e... oricum un tip o.k. chiar daca sunt un pic suparata pe el acum.

Ma bucur ca m-am intalnit cu Adi si am stat si am vorbit si nu am lasat ca "minunata" veste sa imi strice de tot bucuria revederii cu o draga si veche prietena. In plus, am stabilit ca ne vom vedea lunar. Si apoi trebuie neaparat sa il intalnesc pe Tudor, ca e deja mare, are aproape 2 ani si eu nu l-am vazut. Apropo, Adi arata bestial si zici ca are 20 de ani. 33 ani...no way...
Adita imi spunea sa lupt... Numai ca nu mai are rost, sens si oricum reusita va fi zero. Si oricum nu mai vreau si pot. Si e deja too late. Au reusit. Le-a luat cam un an. Ma bucur macar ca s-au chinuit ceva...

Moni a primit vestea spunandu-mi ca e happy, ca s-a intamplat un bine...in sfarsit voi iesi din acest cerc vicios care m-a transformat, pervertit, terminat in ultimii 2 ani mai ales, ca in sfarsit I will get a life. Posibil. Eu acum nu vad binele, nu pot. Nu ca nu ar fi real ce spune, dar...

Numai daca imi citesc postarile vad o femeie care si-a trait ultimii ani cu laptopul in brate...si de ce? pentru ce? ...o femeie definita de job. ce rahat. cine dracu a inventat cariera?!
5 ani irositi pe deplin.
Si de acum incolo, incotro? Cum? A, si mai am si rate la banca...ma rog, un mic detaliu.

Off... ma ingrozeste de pe acum reactia mea dupa ce vor trece cateva zile. Intotdeauna intr-un mod bizar, cand mi se intampla ceva neplacut sau aflam ceva rau, primele reactii erau mai mult decat o.k., mi s-a intamplat de cateva ori sa fiu intrebata daca am auzit bine vestea...ca prea am reactionat ca si cum totul e o.k..
Nasol e insa dupa cateva zile...Cred ca asa reactioneaza creierul meu...asa stie el... si ma bucur ca rezista onorabil, macar la inceput...ce e dupa...

Final de drum. Dumnezeule, cate imi trec prin cap, dar nu le ascult, nu le aud. Nu simt nimic. Oricum sunt prea obosita, maine va fi o alta zi... si o sa am timp sa ma gandesc ce va fi dupa acest final....
Sunt asa de obosita, dar nu pot sa dorm. De fapt cred ca mi-e si frica sa inchid laptopul si sa ma pun in pat.

Final de drum...oare va fi un nou inceput, ca asa suna un cliseu...

"Moartea e atat de sigura de victoria ei, incat ne da un avans de o viata intreaga." Habar nu am cine a spus asta, dar i-as spune ca avansul e un rahat. Sa imi dea doua vieti sa pot indrepta anumite greseli si asta da...avans echitabil. Altfel...fuck off life!

In fine, ma duc sa dorm... sa incerc sa dorm. As vrea sa plang, as vrea foarte tare sa plang...poate mi-ar fi mai bine, dar nu pot. Chiar nu pot.