23 august

Oops….o zi nasoala…. am ajuns in sfarsit acasa. Si incerc sa scriu cateva randuri ….nu de alta, dar daca inca mai am blogul (jurnalul online, cum il numesc eu), il mai pot folosi doar …hai sa spunem pentru prieteni dragi…doar asa mai pot si vreau sa imi descarc sufletul pe acest blog. Si oarecum in felul asta prin acest jurnal, citindu-l din cand in cand ma simt…whatever (nu despre asta vroiam sa scriu acum)….

Imi pare rau ca nu am scris aseara, aveam o stare de spirit buna, dar nu a mers netu…asa ca….

Starea de spirit de azi nu mi-o place.
O zi cu sedinte in care a trebuit sa imi chinui imaginatia :D pentru a gasi o idée …despre cum si in ce fel :D sa urez la multi ani sau sa uram la multi ani “lui nenea de peste mari si tari” (a se citi patron – nu ca si-ar fi dorit el urarile) ….partea proasta este ca oricum ideea cea mai buna care ar fi trebuit sa vina de la marketing adica de la mine….evident ca nu a venit…au fost altii cu o imaginatie mai bogata in astfel de chestiuni… singura problema este ca eu maine trebuie sa pun in practica si in plus va trebui ca rezultatul final sa fie mirobolamt….deci o alta zi fantastica maine… cred ca mai bine as face…nu stiu ce….orice altceva….
Si am si terminat apoteotic ziua ascultand niste clisee si etichete despre relatia dintre un el si o ea, de ce nu mai functioneaza si cum se schimba el dupa ce ii pune pe mana verigheta ei si evident ca se schimba negativ tot din cauza ei etc etc etc…..
Simt cum m-as declansa si eu acum intr-o serie de argumentatii si as tine un discurs care posibil si el sa contina etichete si clisee…ale mele. Si poate chiar o voi face zilele urmatoare….macar ca sa citesc ce am scris peste ceva vreme si eventual sa rad de felul in care viata imi va demonstra ca am gresit sau …poate ca nu.

Dar sa revin la “motivul” postarii. La multi ani, Adita!

Cand mai auzeam pe ici colo comentariul asta spus de catre cineva: "am prieteni pe care nu i-am vazut de ani intregi, dar pe care daca ii sun acum, e ca si cum am fi vorbit ieri" - ei bine, chestia asta mi se parea o idiotenie.
Si uite cum vorbind despre Adi, exact asta simt.
Mi-e atat de dor de ea si totusi cumva ciudat, o simt aproape, ca si cum am vorbi zilnic.
Nu a fost intotdeauna un interlocutor comod, uneori imi mai si spunea cateva ….si cam usturau...dar aveam momente in care era o.k. sa fiu zgaltaita.

Scriam demult intr-o postare ca "Mi-e dor de Adita....imi lipseste optimismul, energia emanata de Adita si ...perfectul simplu. Un om atat de special. Mi-e dor de Adita si de puterea pe care mi-o dadea. Mi-e dor de Adita...mi-e dor sa imi spuna ca eu sunt om vesel, puternic, sociabil. Si ca nu ii pasa ca altii mi-au pus o eticheta de pesimista, sceptica, trista... ca asta e doar o stare generata de motive obiective ...dar doar o stare trecatoare." Evident ca ramane valabil ce am scris atunci.

A fost un an de zile in care nu am vorbit…asta se intampla acum cativa ani. Nu stiu nici acum exact ce s-a intamplat intre noi si de ce. Stiu doar ca a fost foarte furioasa pe mine si posibil ca o meritam. Sau de fapt nu pe mine era furioasa. Am suferit enorm. Dar stiu ca intr-o zi am primit un telefon. Ma invita la nunta. Si in cateva secunde acel an de tacere s-a spulberat. Era tot ea...prietena mea si stiam ca ma iubeste si ca in rest...nu mai conteaza ce a fost.
Imi amintesc si cred ca imi voi aminti toata viata momentul in care a coborat din masina si am vazut-o imbracata in rochia de mireasa. Intr-o rochie oarecum spanish style. Nu cred ca ar fi putut purta acea rochie altcineva mai bine.

Mama mea intotdeauna a iubit-o pe Adita f. tare, desi nu a cunoscut-o f.bine. Ciudat…Adi are efectul asta asupra oamenilor.

Daca ma gandesc la ea si ar trebui sa completez un test din acela stupid de a o descrie prin cateva cuvinte…..cred ca as spune asa:
Un om tonic. Pozitiv. Hotarat. Puternic. Care te trage dupa el. Un om care a avut parte si de momente proaste…ca noi toti de altfel, dar care a ascuns asta atat de bine, o decenta a suferintei pe care nu am vazut-o la multi oameni si de care eu nu cred ca sunt in stare.

Intr-o discutie despre viata…sa zic asa…spunea ca secretul este ca ea e un om normal si ca nu si-a dorit niciodata nu stiu ce minuni. Mda…nu as fi de acord. Nu ca nu ar fi un om normal, numai ca acest cuvant in asociere cu Adi , mai ales in vremurile astea, nu mi se pare potrivit. Chiar deloc.

Spuneam la inceput ca, desi nu am vazut-o de ceva vreme, simt ca nu s-a schimbat nimic. Cred ca un pic am mintit. Da, in secunda doi daca ne-am vedea, am putea comunica fara nici un pic de greutate. Insa in rest, am pierdut mult…. Am lipsit de la anumite evenimente importante sau chiar si banale…. Si sunt lucruri pe care nu le mai poti recupera. Si dor.

Oricum cand am momente grele si vreau sa imi iau o doza de optimism, in afara de pozele noastre, ma uit la pozele cu Tudor. Seamana si cu tatal lui, dar ochii, ma refer la expresia ochilor….e Adi 100%.... privirea aceea jucausa, plina de viata, smechera…. E Adi 100%. Si am intarziat cam mult sa il cunosc…mea culpa.
In fine, probabil ca ar fi multe de spus si cu siguranta poate ca erau lucruri mai relevante….
Insa inchei spunand ca ma bucur enorm ca Adi mi-a trecut prin viata si ca … chiar si asa de la distanta.. . inca imi "bantuie" existenta.