O duminica....

Izbucnesc in lacrimi. De ce? Habar nu am.
De ce am plans totusi? Chiar nu stiu.

A revenit. Vechea problema. Cel putin asa cred. Simptomele sunt similare. Oarecum. Stiu ca acum 5 ani mi s-a spus ca trebuie sa merg la control regulat. Pentru a preintampina. Sau pentru a rezolva din timp. Atunci ajunsesem de fapt la medic...pentru ca nu am mai avut alta solutie. Dupa doua saptamani, mergeam pe pereti. Si am fost dusa ... "fortat". Undeva spre miezul noptii. Medicul, prieten de familie cu ai mei ma astepta. Evident ca am refuzat internarea. Stiu ca i-a sunat pe ai mei sa le spuna ca mi-am pierdut mintile de am stat atata timp asa. Insa pe de alta parte le spune ca sunt al naibii de curajoasa. Si asta pentru ca faceam glume, iar eu de-abia respiram. Si ma mai si certam cu el.
Nu a avut dreptate. Nu eram curajoasa. Dar ce as fi putut face. Eram ingrozitor de speriata si am gasit singura solutie de scapare care imi era la indemana, autoironia. Iar de ce am ajuns asa tarziu si intr-o asemenea stare...simplu, inconstienta.

 Mi-e rau. Chiar foarte rau. Suna telefonul. Nu raspund. Dupa voce, se va simti ca mi-e rau.
Am frisoane. Izbucnesc in plans. Din nou.

 De ce nu merg acum la medic. Nu stiu. Din prostie. Pentru ca nu vreau. Pentru ca ... nu stiu daca e aceeasi problema. Pentru ca nu vreau.
Si iarasi plang...

Suna telefonul. Din nou. Va trebui sa raspund. De ce ma simt rau...am o migrena. Pana la urma e o minciuna nevinovata. Inchid telefonul.
Iarasi ma apuca plansul.

SMS. Mada. Sunt o.k.? Ca nu am dat nici un semn. As vrea sa raspund ca da. Dar, nu stiu din ce motiv, nu pot minti. Asa ca aleg sa nu raspund.

Grea zi. Nu tin minte cand am plans atat de mult si in atatea reprize. Uneori imi doream sa plang. Te simti oarecum mai bine dupa. Mai usurata cel putin. Dar nu puteam. De obicei nu plang. Nu pot.

Iar azi......am plans...de atatea ori. Nu inteleg. Nu ma inteleg. Nu gasesc motivul. Si nu ma simt mai usurata. Chiar deloc. Au inceput sa imi curga lacrimile pur si simplu, asa, dintr-o data...

Totul mi se pare fara sens. Acum. Chiar si acest blog. Chiar o aberatie. Un exhibitionism idiot. Nu stiu daca nu ar trebui sa dau delete... Poate ca da.
Poate ca e ultima postare. Sau poate ca peste cateva zile, o sa recitesc postarea asta si o sa mi se para ca am avut doar un moment patetic, penibil, idiot....
Pe de alta parte, poate ca ma grabesc spre the end. Al unei parti din mine, al meu in totalitate.
Cred ca am obosit.
Ma duc la dus. Sa plang...pe tacute.
O duminica ...urata...