O duminica....

Izbucnesc in lacrimi. De ce? Habar nu am.
De ce am plans totusi? Chiar nu stiu.

A revenit. Vechea problema. Cel putin asa cred. Simptomele sunt similare. Oarecum. Stiu ca acum 5 ani mi s-a spus ca trebuie sa merg la control regulat. Pentru a preintampina. Sau pentru a rezolva din timp. Atunci ajunsesem de fapt la medic...pentru ca nu am mai avut alta solutie. Dupa doua saptamani, mergeam pe pereti. Si am fost dusa ... "fortat". Undeva spre miezul noptii. Medicul, prieten de familie cu ai mei ma astepta. Evident ca am refuzat internarea. Stiu ca i-a sunat pe ai mei sa le spuna ca mi-am pierdut mintile de am stat atata timp asa. Insa pe de alta parte le spune ca sunt al naibii de curajoasa. Si asta pentru ca faceam glume, iar eu de-abia respiram. Si ma mai si certam cu el.
Nu a avut dreptate. Nu eram curajoasa. Dar ce as fi putut face. Eram ingrozitor de speriata si am gasit singura solutie de scapare care imi era la indemana, autoironia. Iar de ce am ajuns asa tarziu si intr-o asemenea stare...simplu, inconstienta.

 Mi-e rau. Chiar foarte rau. Suna telefonul. Nu raspund. Dupa voce, se va simti ca mi-e rau.
Am frisoane. Izbucnesc in plans. Din nou.

 De ce nu merg acum la medic. Nu stiu. Din prostie. Pentru ca nu vreau. Pentru ca ... nu stiu daca e aceeasi problema. Pentru ca nu vreau.
Si iarasi plang...

Suna telefonul. Din nou. Va trebui sa raspund. De ce ma simt rau...am o migrena. Pana la urma e o minciuna nevinovata. Inchid telefonul.
Iarasi ma apuca plansul.

SMS. Mada. Sunt o.k.? Ca nu am dat nici un semn. As vrea sa raspund ca da. Dar, nu stiu din ce motiv, nu pot minti. Asa ca aleg sa nu raspund.

Grea zi. Nu tin minte cand am plans atat de mult si in atatea reprize. Uneori imi doream sa plang. Te simti oarecum mai bine dupa. Mai usurata cel putin. Dar nu puteam. De obicei nu plang. Nu pot.

Iar azi......am plans...de atatea ori. Nu inteleg. Nu ma inteleg. Nu gasesc motivul. Si nu ma simt mai usurata. Chiar deloc. Au inceput sa imi curga lacrimile pur si simplu, asa, dintr-o data...

Totul mi se pare fara sens. Acum. Chiar si acest blog. Chiar o aberatie. Un exhibitionism idiot. Nu stiu daca nu ar trebui sa dau delete... Poate ca da.
Poate ca e ultima postare. Sau poate ca peste cateva zile, o sa recitesc postarea asta si o sa mi se para ca am avut doar un moment patetic, penibil, idiot....
Pe de alta parte, poate ca ma grabesc spre the end. Al unei parti din mine, al meu in totalitate.
Cred ca am obosit.
Ma duc la dus. Sa plang...pe tacute.
O duminica ...urata...

4. Era 4. La multi ani!

Cautasem din timp sa aflu data de nastere. Am aflat-o. Si apoi, imi spuneam ...sa ai grija, sa nu uiti. Nu de alta, dar sunt specialista la astfel de gafe monumentale.
I-am mai spus cuiva drag la un moment dat, “la multi ani”, la o zi dupa ziua de nastere. Cu ferma convingere ca atunci isi serba ziua. Cum adica, a fost cu o zi inainte?!

Deci, sa revenim :) ma pregatisem....Cum? Pai, cititi ultimul meu comentariu adresat Madalinei, de la postarea anterioara. Cam atat pot spune (mai ales ca oricum, acum este deja prea tarziu).

Sa revenim. :D Ma pregatisem. (tare incoerenta..... mai sunt...sper sa ma puteti urmari :))

Dar dau un telefon. Azi.
“Cumpara-mi, te rog si mie ......pt. o prietena”.
“A, credeam ca vrei pt ....ca e ziua lui de nastere.”
“Poftim? Nu, nu are cum.”
“Ba da.”

Nu, nu are cum. Sunt ferm convinsa.
Si incerc sa aflu. Nu conteaza de unde si ce concluzii false sau barfe idioate se pot isca.
A, uite Mada, asta a fost un moment in care rationalul a facut un pas in spate si a intervenit emotionalul. Chiar daca a fost pentru o secunda.

Si da, am gresit. Nu se poate. Ba se poate. Am gresit!
Ciudat, dar aseara am avut un feeling ca s-ar putea sa stiu data gresita. Mi-am reverificat sursele insa. Si m-am calmat. Desi nu chiar. Nu stiu de ce.

In fine, acum nu mai conteaza.

La multi ani, CC!

Chiar daca sunt ultima sau a 10-a. Nu mai are relevanta. Chiar credeam ca o sa fiu prima care iti ureaza la multi ani. Nu era un concurs, era...
Ce sa iti urez? Nu stiu. Acum brusc nu mai imi vine nimic in minte. Adica stiam foarte bine ce si cum, dar pentru 5. Iar azi e 4.

“Fur” o urare a lui Octavian Paler si iti zic asa: “sa traiesti in asa fel incat la final sa nu te uiti inapoi prin perspectiva lucrurilor pe care le-ai fi putut face”.
Poate suna ca un cliseu. Desi sa vorbim de Paler si clisee...mai greu.
Cam atat.

P.S. Sa nu credeti ca am innebunit...ca tot se poarta flacara mov si m-am apucat sa cred in semne....am gresit o data, o zi si brusc ii dau o semnificatie mult mai mare decat ar trebui, ma blochez, uit de urare, renunt la ..... etc....insa nu stiu de ce, dar asa simt....poate ca timpul imi va dovedi ca am gresit. Sper.