Azi am fost in vizita. In satul unde s-a nascut bunica mea... Si unde mai am rude.
Oameni pe care ii iubesc f. mult. Sunt de fapt singurele rude de care ma mai simt legata.
Se spune ca rudele ti le da Dumnezeu, prietenii ti-i alegi. De ei, chiar ma bucur ca ii am (de restul....suntem in faza de reglare scoruri.:D).
In casa lor ma simt ... ca acasa. Din pacate insa, de un an incoace, casa este incompleta. La fel ca si bucuria revederii. La fel ca si sufletele noastre. Unchiul meu....a plecat. Devreme, brusc, irational, nemilos. Dar inca creierul meu nu a dezvoltat un soft (inca lucreaza la asta) astfel incat sa pot fi in stare sa vorbesc despre el.......cand va functiona softul, sufletul meu va putea sa se deschida si sa vorbeasca despre el....
Offf, nu despre lucrurile astea dureroase vroiam sa vorbesc. Acum ma tem ca nu mai am nici starea necesara sa va povestesc.
Oricum vroiam sa va spun ca pe drum a inceput brusc sa ninga, sa vascoleasca mai exact.
Am avut parte de un peisaj dumnezeiesc. Am reusit sa fac cateva poze din masina. Din pacate, nu toata lumea era dornica sa ne dam jos din masina, sa facem poze, sa inghetam de frig....riscam sa ramanem impotmoliti ...asa ca ne-am grabit.
Crainic, observa, te rog, ca m-am facut copil mare si am invatat diferenta intre poze si fotografii.
Uitati pozele:
Deocamdata...atat...de povestit alta data. Acum sunt trista.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cine, si ce a spus: